Skip to content

Duminica fiului risipitor

January 31, 2010

 

…Dar aici, tânãrul si-a venit în sine. Adicã strãbãtând adânc peste noianul de slãbiciuni, patimi si urzeli, a ajuns la sinea lui. Deci totdeauna sã ne privim noi în aceste douã stãri: în starea de suprafaþã a existentei, cu tot ceea ce a odrãslit ispita si pãcatul, si adâncul din noi, care e pecete, chip dumnezeiesc. Uneori esti încarcerat în lumea pãcatelor si nu mai vezi nimic. Atunci esti rob, esti robul patimilor tale, esti rob instinctului, slãbiciunilor; nu mai esti liber. Asta trebuie sã o stie oricine. Tu nu mai esti omul adevãrat. Gânditi adânc la acest fapt! Nu mai esti omul autentic. Nu o spun numai Sfintii Pãrinti, numai Scripturile, ci o spun toti cei care vor sã se cunoascã pe ei, sã-l cunoascã pe om. Omul adevãrat este dincolo, dar ca sã ajungi acolo trebuie sã treci de straturile superficiale, ale slãbiciunilor tale. Cãci tu nu esti pentru mâncare, bãuturã, avutie, fel de fel. La un moment dat toate le pierzi, si atunci te trezesti; si când ajungi la tãrmul dintre cele douã straturi, stratul adânc al chipului lui Dumnezeu, la acest hotar te clatini ca pe o muchie de cutit si atunci strigi, asemenea fiului din Evanghelie: “Tatã, gresit-am la cer…”. Atunci întelegi cã existenta ta nu e monolog, – fapt capital –, nu stai de vorbã cu tine însuti, ci atunci în adânc se aude chemarea lui Dumnezeu.  Fiecare din noi am primit odatã cu viata noastrã un dar. Vedeti, nu noi suntem cei care ne întrebãm. Când ne întrebãm noi si tot noi rãspundem, înseamnã cã suntem despãrtiti de Dumnezeu. Cel care întreabã adânc în noi e Dumnezeu. Si numai când simti cã esti în dialog cu El, când simti cã te afli ca rãspuns la întrebãrile lui Dumnezeu, abia atunci te afli real în adevãr; când tu auzi glasul lui Dumnezeu în tine. Mãrturisesc aceasta Sfintii Pãrinti si cei care se ocupã de adâncul nostru; acest adânc pe care spune Psalmistul cã Dumnezeu l-a pus în vistierii. Adâncul din noi e în vistieria lui Dumnezeu. si atunci, iatã, vine aceastã întrebare: “Ce ai fãcut cu darul pe care ti l-am încredintat?”– cu viata ta; tu, pe care te-am instituit sã fii frate al Fiului Meu, sã fii frate al lui Hristos. Sã nu-si închipuie cineva cã va scãpa fãrã rãspuns la aceastã întrebare; dar ferice de cel care s-a trezit si aude chemarea si dã rãspuns de aici, din adâncul lui pus în vistieria lui Dumnezeu. Asta e chemarea. Parcã simti în adâncul Dumnezeirii cã Tatãl a zidit si alti fii dupã chipul Fiului Sãu. E bucuria Lui cea mare. De aceea s-a spus: Bucurie se face în cer pentru un pãcãtos care se pocãieste. Aceasta este bucuria Pãrintelui ceresc – o simtim parcã o datã mai mult: – de a vedea în noi frati ai Fiului lui, si pe Hristos venit sã-si mântuiascã fratii. Zice o vorbã a unui întelept: Sã fii stãpânul voii tale si robul chemãrii lui Dumnezeu, al vocii lui Dumnezeu din adâncul sufletului tãu…

Pr.Constantin Galeriu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: