Skip to content

Vindecarea slabanogului din Capernaum

July 3, 2010

Aşa trebuie să ne rugăm. Iar când ne rugăm, trebuie să avem conştiinţa că ne împărtăşim nu din lumea aceasta, ci din veşnicia lui Dumnezeu; din ce e veşnic, nemuritor, care ucide mortăciunea în noi. O, Doamne, când mă gândesc, spuneau unii, sărmanii, în veacul trecut – filosofi nefericiţi – că e o ruşine să te rogi. Păi de aceea au şi rămas în ruşine sărmanii. Ce e mai sfânt decât să comunici cu Dumnezeu, cu Ziditorul, cu Autorul tău?!

 Cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Cea dintâi boală a omului a fost boala ignoranţei, a necunoştinţei”. Aceasta a fost prima, după căderea în păcat; că omul n-a mai cunoscut (nu a mai fost capabil de cunoaştere), şi nu şi-a mai recunoscut Autorul, cauza lui, originea lui. Or, în rugăciune comunici cu Părintele tău, cu realitatea adâncă, ultimă, a existenţei, cu Ziditorul tău; Care te înalţă; Care îţi dă de la El ceva necreat. Tu ai fost zidit. Dar El nu te-a lăsat despărţit de El; îţi dă lanţul, inelul sfânt al logodirii ca să te cunune apoi cu El în veşnicie. De aceea a şi zis: “Ca să ştiţi că putere are Fiul Omului…”. Adică omul curat, îndumnezeit, are şi el acele puteri pe care le împărtăşeşte Fiul lui Dumnezeu.

Şi ultimul cuvânt: “Putere are Fiul Omului de a ierta păcatele. Şi a poruncit: Ridică-ţi patul şi umblă”. Repetăm: iertarea ce înseamnă? – Vindecare. Acesta e în Evanghelie înţelesul iertării; Dumnezeu aşa lucrează: când iartă, vindecă. Şi numai când te simţi vindecat, simţi cu adevărat iertarea în tine; când simţi că participi, că harul lui Dumnezeu luminează şi a risipit în tine tot întunericul, toată pleava, tot noroiul care te-a despărţit de Dumnezeu, când simţi, ca în Împărtăşanie (părtaş mă primeşte), ca în rugăciune, că-I vorbeşti lui Dumnezeu şi El răspunde durerii tale, te mângâie şi te linişteşte, îţi dă pacea Lui divină.

 Zicea un Părinte al Bisericii, Isaac Sirul: poţi să zugrăveşti pe un perete un râu frumos şi în jurul râului vegetaţie, ca-ntr-o luncă, bunăoară, şi iarbă de păşune, şi mesteceni, şi alţi copaci, şi mai departe holde; dar oricât de frumoasă ar fi apa râului, cum ai zugrăvit-o tu, dacă ţi-e sete, îţi potoleşte ea setea? – Nu. Ei, aşa e a cugeta, numai, la cele dumnezeieşti şi a nu te osteni să te cureţi de patimi. “Cei curaţi cu inima Îl văd pe Dumnezeu”. Ei simt că au băut din Apa Vieţii. Şi simţi că bei din Apa Vieţii numai atunci când mintea ţi-o uneşti cu inima, căci în minte poţi gândi la cele dumnezeieşti dar cu inima le simţi.

Pr.Galeriu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: