Skip to content

Urmarea lui Hristos

September 19, 2010

“… Să-şi ia crucea şi aşa să-Mi urmeze”. Întreaga viaţă a noastră e un suiş al crucii, purtând în noi şi transfigurând mereu în noi cuvintele de pe cruce ale Mântuitorului. Şi aşa înaintăm spre lumină, iubiţilor. Crucea se descoperă întocmai în lumină.

Şi continuă Iisus: “Căci cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie acela îl va scăpa”. Cine va voi să-şi scape sufletul – adică să te salvezi prin tine, conform acelui cuvânt demonic – “veţi fi ca nişte dumnezei”; tu îţi eşti propriul dumnezeu. “Iar cine îşi va pune sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie îl va câştiga”. Adică în numele lui Iisus. Nu te poţi mântui prin tine; tu eşti venit de la nefiinţă la fiinţă.

Pentru care spune, mai departe, atât de puternic şi adânc cuvânt: “Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul său, sau ce ar putea omul să dea în schimb pentru sufletul său?”. – Alt cuvânt de adâncime negrăită! Sufletul, împreună cu trupul în care trăim, ca un fel de locaş al sufletului. Sufletul e unit cu trupul, dar nu e tot una cu el. E şi unit şi deosebit. O taină a sufletului. Şi port mereu în mine această durere, pe care o mărturisesc: Nu trăim îndeajuns taina sufletului nostru, de aceea nici nu-i simţim în adânc adevărul, realitatea lui. Noi trăim prea mult cu faţa către trup, către cele trupeşti. Şi toate cele trupeşti, materiale, atât de adânc s-au întipărit în noi, încât am mers până a spue că materia e totul. Şi spun aceasta fără să gândească nefericiţii oameni că nimic nu s-ar fi construit fără suflet, fără gândire. Nimic nu se zideşte fără suflet, fără gândire, care este fructul sufletului. Totul e gândire. Orice făptură este o operă, este o gândire a Ziditorului.

Şi  aşa de frumos şi adânc spune dumnezeiscul Maxim Mărturisitorul: “Sufletul este ecoul îndepărtat al vocii Cuvântului. Dar deşi locuieşte sufletul în trup, e altceva, esenţial altceva”. Spusese Înţeleptul biblic: “Şi se va pogorî trupul în pământul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu, cel ce L-a dat”. Şi tâlcuind aşa, dumnezeiescul Maxim dă trei caractere sufletului. Primul: este simplu şi indivizibil, într-un trup împărţit, dispersat (în miliarde de celule). Cum a spus marele Paulescu: sufletul este agentul finalităţii, factorul, conştiinţa acestui trup, pe care-l călăuzeşte. Conştiinţa pe care a suflat-o Dumnezeu şi o suflă în fiecare dinte noi atunci când se unesc cele două celule – paternă şi maternă. Atunci Ziditorul suflă în fiecare un suflet unic, o conştiinţă unică, un factor activ, luminos, nemuritor, care călăuzeşte trupul şi-l insuflă spre desăvârşire (pentru care câte un trup se sfinţeşte).

Pr.Galeriu

 

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: