Skip to content

Pilda semanatorului

October 17, 2010

…Pentru că răutatea, pe de o parte, e o stare a sufletului nostru care nu se mai împărtăşeşte din lumină, din cuvânt divin, ci de la duhurile răutăţii, să decidă el ce e bine şi rău, ce e plăcere şi durere şi, pe de altă parte este moartă întrucât nu mai rodeşte. Are aici părintele Stăniloae un cuvânt adânc: răutatea e monotonă. Nimic nu mai e nou. Totul te aruncă într-un plictis de moarte, al plăcerii şi durerii. Duhul morţii, moartea, nu înseamnă că te desfiinţează, ci e o agonie. Nimic nu e mai tragic decât o agonie veşnică. Înspăimântător. O monotonie; o existenţă în care nu mai e nimic nou. Duhul răutăţii, care ucide, asta-i ispita cea mai grea. Duhul morţii, căci nu există moarte ca fiinţă…Ce există este sau existenţa necreată, eternă, a lui Dumnezeu, sau existenţa noastră participată. Încolo, răul ca atare nu există, moartea ca atare nu există. N-au fiinţă.

 

Ce spun Sfinţii Părinţi? Ne plângem toţi, iubiţilor, de “bălării”, de griji mai ales, şi de lupta împotriva poftelor. Părinţii au pus în lumină pecetea lui Dumnezeu în adâncul sufletului omenesc. S-au ocupat, mai târziu, cu această analiză şi Freud, şi Adler, şi, înainte de Adler, Pinel (Philippe), care a văzut mai adânc, care s-a ocupat de subconştient, adică de adâncul din noi; dar nu cel mai adânc. Acesta este adâncul subteran al păcatului. Adâncul de neclintit e semănătura, chipul lui Dumnezeu în om. Dar dacă aceşti specialişti ai psihanalizei care au analizat această subterană – fie Freud, Fie Adler, fie Lacan (Jacques) – ar fi înţeles ca Sfinţii Părinţi, care au desluşit în adâncul sufletului nostru întâi chipul lui Dumnezeu… În viziunea psihologică a Părinţilor alcătuirea sufletului nostru e tâlcuită în două moduri, iubiţilor: întâi, văd în sufletul nostru trei puteri – minte înţelegătoare, minte cuvântătoare şi minte duhovnicească, după chipul Sfintei Treimi: minte înţelegătoare – Tatăl, minte cuvântătoare – Dumnezeu-Cuvântul, şi minte duhovnicească, ce dă duh, viaţă – Duhul Sfânt de viaţă făcător. Dar mai au în vedere alcătuirea noastră şi sub chipul celălalt, anume: raţiune (logică; să fii ordonat, logic, cu rost dumnezeiesc, ziditor şi binefăcător), iuţime şi poftă. Acestea două din urmă, numite afecte, au apărut după păcat. Ce te faci cu ele, că ele lucrează?

În simţurile fireşti, să nu uităm, trupul nostru este într-o ordine raţională cu întreaga creaţie, aşa cum spune părintele Stăniloae. Deci eu iau cunoştinţă, propriu-zis, prin simţurile fireşti, de întreaga creaţie; dar, din nefericire, prin simţurile fireşti intră şi “bălăriile”. Încât, ceea ce se spune: “Nimic nu este în intelect ce n-a fost mai întâi în simţuri” nu este adevărat, dimpotrivă, a spus şi profetul Isaia (64, 3) şi o spune şi Pavel: “Ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit, cele ce la inima omului nu s-au suit acelea le-a pregătit Dumnezeu…”. Dumnezeu le-a pregătit, El e originarul, El e iniţialul. Prin aceste simţuri eu mai fac legătură cu lumea, dar “ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit”, adică Dumnezeu îmi dă ce nu îmi dă lumea asta. Şi atunci, ce a însemnat toată filosofia? Înseamnă o abordare a cunoaşterii de jos în sus. De aceea profeţii şi apostolii sunt mai presus decât toţi filosofii. Observaţi? în viul vieţii. Căci prin simţuri vine şi păcatul – bălăriile lumii şi toate celelalte. Adevărata educaţie este de la chipul lui Dumnezeu în om. Cum spune Sfântul Maxim: “Dumnezeu ne-a dat existenţa şi nemurirea; moartea nu poate să ne distrugă”. Diavolul ar vrea să ne distrugă…

Pr.Galeriu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: