Skip to content

Pilda demonizatilor

October 24, 2010

…Să reţinem, să nu uităm o clipă, aceasta era starea celor doi demonizaţi: mormântul şi despărţirea de oameni, de creaţie, într-o negare; o negare nu absolută, căci nu e cu putinţă. Absolut e numai Dumnezeu. O negare a totul. E un fel de duh al morţii. Răul nu are fiinţă; el e o negare, o lepădare, o îmbolnăvire, o tăgăduire, o despărţire de Dumnezeu, o paralizie. Şi nu e paralizie mai înspăimîntătoare: demonul nu creează, iubiţilor, nu produce. Au spus înţelepţii credincioşi: Filosofiile negării, ale tăgăduirii lui Dumnezeu, n-au produs nimic nou. Pot să reproducă, să copieze, pot să cloneze, astăzi. Iubiţilor, trebuie să o spunem cu tăria adevărului de neclintit: răul, demonicul, paralizia, obsesia, anularea libertăţii te duce la sterilitate totală. Starea de monotonie, cum spune Părintele Stăniloae. Nimic nou, nimic să-ţi învioreze viaţa. Propriu-zis mintea noastră devine creatoare când se atinge harul, dumnezeiescul creator de ea. Restul e petrecere într-un fel de lume a morţii, căci moartea nu are fiinţă…

Şi înţelegem, atunci: răul e tocmai nefiinţa. E nefiinţă pentru că nu are fiinţă. Cum spune Sfântul Grigorie Palama: Ajungi duh mort nu prin fiinţă, căci nu e o fiinţă a morţii, ci prin lepădarea vieţii adevărate. Atunci, deodată înţelegem, simţim că se desparte lumina de întuneric, cum zice rugăciunea: “Doamne, Cel ce ai despărţit lumina de întuneric…”. Eu exist prin Da, Amin, şi răspund: Da, Doamne, eu exist prin bucuria vieţii, a vieţii nemuritoare pe care mi-ai dat-o; exist prin binele pe care mi-l împărtăşeşti, prin înţelepciunea poruncilor Tale, Tu, Care eşti însăşi Fiinţa poruncilor, a virtuţilor, şi îmi împărtăşeşti din însuşirile Tale dumnezeieşti virtuţile Tale: şi înţelepcine, şi dreptate, şi curajul de a purta greutăţile, şi stăpânire, cumpătare, biruire a oricărui gând care mă încearcă şi mă îndeamnă…

…Să nu uităm, să ţinem cuvântul acesta de sfinţenie: cei doi demonizaţi în faţa lui Hristos L-au mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu – adâncul din ei nu era distrus. Deodată au cunoscut în Hristos Originea, Adevărul ultim. Dar au zis: “Ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?”. Vremea – Judecata. Iar Judecata va însemna sentinţa desăvârşită, absolută, a binelui şi a răului. Până ce istoria va intra prin Judecată în împărăţia lui Dumnezeu, în istorie încă avem confuzia între bine şi rău. De aceea e nevoie să o lămurim mereu. Judecata va însemna sentinţa asupra a ceea ce este bine şi ce este rău, încât va fi sfârşitul confuziei, nu al lumii. Deci demonizaţii aceasta spuneau: Ştim cine eşti… ne judeci înainte de vreme. Ştim că atunci va fi Judecata. Şi toţi vor înţelege ce e bine şi ce e rău, vor ieşi din confuzie tocmai prin Judecător, prin Hristos. Iar demonii tot amână. Căci, cum spuneam şi altă dată, timpul demonului este “mâine”, pe când al lui Dumnezeu este un etern “acum”. Demonul mereu să amâne, doar-doar nu va rămâne singur.

Dar pentru noi adevărul adânc al cuvântului, iubiţilor… Taina libertăţii… Cele două lumi: cea eternă – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt –, lumea libertăţii, şi lumea făpturilor, creată –   din care facem parte şi noi care după chipul Fiului de Tatăl în Duhul Sfânt suntem zidiţi; lume adusă de la nefiinţă la fiinţă, de la nu la da. Nu lumea aceasta îmi dă libertatea. Ştiţi că o ideologie numea liberteatea drept necesitate înţeleasă. Ce vrea să spună? – Să înţelegi legile creaţiei, ale lumii acesteia, adusă de la nefiinţă la fiinţă, care implică necesitatea. Întrebăm: Poate să fie libertate în necesitate? Luaţi aminte la cuvântul sfinţilor. Sfântul Vasile cel Mare spune: “Dacă i-ai luat virtuţii libertatea i-ai luat esenţa”. Iar Sf. Ioan Damaschin spune: “În necesitate nu e virtute”, adică în ceea ce mi se impune necesar ca o lege absolută. Legea creaţiei este o lege a aducerii de la nu la da, căreia mă supun: căci dacă mă arunc în foc ard, dacă mă arunc în gol mă prăbuşesc. Deci e o lege a necesităţii şi în necesitate nu e virtute. Iar virtutea nu-i din lumea aceasta, e mai bătrână decât această lume. Înţelepciunea, dreptatea, curajul, bărbăţia de a birui răul, de a mă birui pe mine când sunt ispitit, stăpânirea de sine… de unde sunt virtuţile? Din lumea necesităţii? – Din lumea libertăţii dumnezeieşti, din lumea luminii divine. Atunci, e atât de limpede misterul libertăţii! Eu m-am cutremurat când l-am înţeles: Tot ce mă leagă de lumea păcatului, de lumea stricăciunii, de lumea morţii, tot ce mă leagă de ce e muritor mă duce în moarte; nu e libertate. Singura libertate este ceea ce mă leagă de Dumnezeul cel viu, de nemurire, de credinţă, de nădejde, de dragoste, de bunătate, de pace…

Pr.Galeriu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: