Skip to content

Despre iubirea Treimica

January 28, 2011

 

Bunătatea sau iubirea este forma cea mai fermă a vieţii, atotputernicia e cea care a produs o existenţă deosebită de Dumnezeu şi o face să progreseze, sau, dacă nu progresează, nu o lasă să piară cu totul, iar cunoştinţa e pusă şi ea în slujba binelui. Fiinţa, sau viaţa bună şi fericită, puterea şi cunoştinţa lui Dumnezeu nu pot fi slăbite sau mărginite. Ele nu pot slăbi decât în existenţa creată din nimic, în care ele sunt daruri ce pot fi primite sau refuzate. Când sunt primite, ele sporesc şi prin eforturile puse prin creaţie în fiinţa făpturilor. Când nu sunt primite, însuşirile date prin creaţie sunt strâmbate. Puterea este pusă în slujba egoismului, căruia i se atribuie o falsă infinitate de creştere în viaţă şi cunoaşterea îşi caută întemeierea în argumente şi în păreri mincinoase. Aceasta aduce cu sine şi o slăbire a comuniunii între persoane, socotindu – se ca ţintă supremă existenţa eului singular.

 Bunătatea sau iubirea, îndreptată numai spre eul propriu, nu mai e bunătate sau iubire; puterea e înlocuită cu o mare slăbiciune şi cunoştinţa se restrânge la falsa preţuire a eului propriu, identificat cu totul, ceea ce produce un mare întuneric. Nu mai are loc o apropiere de Dumnezeu, ca Treime iubitoare de Persoane. Sfântul Apostol Ioan a accentuat cu deosebită claritate identitatea între bunătate sau iubire şi cunoştinţă sau lumină, sau viaţă. Această legătură se prelungeşte şi în oameni. El spune: „Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină… Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (I In 2, 10- 11). Dumnezeu este iubirea, deci viaţa şi lumina prin Sine, pentru că este suprema unitate neconfunda tă a comuniunii tripersonale. Despărţirea de Dumnezeu a adus lipsa de iubire, de putere şi întunericul. Toate formele fiinţei lui Dumnezeu au în ele putinţa de- a se comunica. Dar întrucât Dumnezeu nu e silit să le comunice, are loc o comunicare a lor în El însuşi. Aceasta face ca Dumnezeu să fie în trei Persoane, care- şi comunică între ele fiinţa sau viaţa, bunătatea şi lumina sau cunoştinţa. Aceasta face pe Dumnezeu o Treime de Persoane unite în cea mai mare iubire. Numai viaţa împuţinată, răutatea sau lipsa de bunătate şi neştiinţa, sau cunoştinţa împuţinată e unită cu necomunicarea. Şi aceasta e proprie lumii create, care nu le are pe acestea ca fiinţă. Cele trei forme ale conţinutului fiinţei Sale, existenţa cea prin Sine, pot fi considerate şi ca Adevărul total. De aceea Iisus Hristos S- a numit pe Sine însuşi ca Dumnezeu întrupat şi Adevărul. El a spus astfel despre Sine: „Eu sunt Adevărul şi Viaţa ”. Iar dacă cunoştinţa sesizează adevărul şi deci ea este una cu lumina, Hristos a putut spune despre Sine, ca despre Cel ce este Adevărul, şi: „Eu sunt Lumina lumii ”. Iar dacă lumina este cunoştinţa adevărului, a putut spune despre Sine însuşi că „Cel ce umblă în El nu umblă în întuneric ”. Deci s- a identificat în fond şi cu iubirea.

Aşadar, în cuvintele următoare ale lui Iisus, prin care spune că este lumina, trebuie să vedem şi afirmaţia că El este iubirea. Ba spune şi direct că această lumină este viaţa. „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8, 12). Dar acestea le spune despre Hristos şi Sfântul Apostol Pavel, când Îl numeşte şi „Puterea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu ” (I Cor. 1, 24). Ca Putere este şi Viaţă şi ca Înţelepciune este lumină şi iubire.

Pr.Dumitru Staniloae

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: