Skip to content

Duminica Mironositelor

May 6, 2011

…Şi înviind Iisus, a coborât îngerul ca să arate că mormântul e gol şi să arate ce a rămas în mormânt (Mariei Magdalena i s-au arătat doi îngeri).  Străjerii s-au înspăimântat de toate acestea, că s-a produs şi cutremur mare şi au căzut ca nişte morţi.  După tradiţie El S-a arătat întâi Macii Sale şi apoi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni, şi astfel ea ajunsese din nou la curăţia inimii.  Un filosof spune: “Ce înseamnă puritatea?” Înseamnă iubire divină, iubire dumnezeiască.  Patria adevărată a omului, spune Isaac Sirul, e iubirea dumnezeiască.  Şi te hrăneşti atunci din iubirea divină, prin lumina divină.  Maria Magdalena avea patria aceasta a iubirii divine.  Ea fusese de faţă la crucea, la răstignirea, şi mai ales la punerea Lui în mormânt, încât vă daţi seama cât de uluită a fost ea când i s-a spus că Hristos a înviat. 

Sfântul Isaac Sirul, vorbind despre iubirea divină şi patria iubirii divine, spune că porunca: “Să iubeşti pe Dumnezeu cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu toată puterea ta” e mai mare decât lumea, decât firea şi decât toate ale ei.  Patria iubirii e patria vieţii de veci, dar trebuie să stărui în liniştirea ta.  Porunca ce vorbeşte despre iubirea aproapelui se află înlăuntrul tău, căci acolo iubeşti cu iubire dumnezeiască pe toţi.  Şi zice: “Voieşti să câştigi iubirea aproapelui după porunca Evangheliei?  Depărtează-te de rău şi atunci va arde în tine flacăra iubirii şi te vei bucura de vederea lui ca de un înger al luminii”.  Şi iarăşi: “Voieşti ca cei ce te iubesc să înseteze de tine?  Priveşte feţele lor în zilele rânduite, dar vederea luminii dumnezeieşti e dascălul tuturor”

Să gândim atunci la starea inimii Mariei Magdalena, despărţită pentru eternitate din moarte prin recăpătarea curăţiei inimii.  În dimineaţa aceea ea aleargă la mormânt şi vede mormântul descoperit, cu lespezile deoparte.  Se gândeşte: “L-au furat”.  Aleargă în cetate şi vorbeşte lui Petru şi lui Ioan.  Petru şi Ioan aleargă la mormânt, Petru mai încet, fiind mai vârstnic, Ioan, mai iute, aleargă şi priveşte.  Soseşte şi Petru şi intră în mormânt.  Vă spuneam de cele două încăperi.  Şi găsesc giulgiurile, dar nu aruncate, sau sfâşiate, rupte, cum ar fi trebuit să fie dacă trupul Domnului ar fi fost furat.  Gândiţi-vă: fusese uns cu acele mirodenii sacre, care unesc giulgiurile cu trupul, încât acestea nu mai pot fi smulse, decât doar rupând şi bucăţi din pielea trupului.  Şi aceasta era dovada sfântă a învierii, că giulgiurile erau adunate la un loc, mahrama învăluită în alt loc, rânduite de pronia divină.  Vedeţi, se dau aceste amănunte din partea celor care au văzut.  Şi spune Evanghelia: “Şi au văzut şi au crezut”.  Şi-au dat seama de tot actul acesta divin.  Şi a plecat de acolo Petru mirându-se întru sine de cele ce s-au săvârşit.  Dar după ei era Maria Magdalena, care-i vestise; vine şi ea din nou la mormânt.  Petru şi Ioan plecaseră.  Încă nu răsărise soarele.  Şi contemplând mormântul, apar doi îngeri şi îi vorbesc: “Femeie, de ce plângi?”  Şi ea rosteşte: “Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”.  Şi atunci deodată ea îşi întoarce privirea înapoi.  De ce?  Cum tâlcuieşte Sfântul Grigorie Palama, cei doi îngeri se înclină, salută pe cineva.  Apăruse Mântuitorul.  Şi ea întorcându-se (întorcându-se în inima ei, tâlcuiesc exegeţii) Îl vede pe Hristos, acum în lumina învierii, şi totuşi crede că este grădinarul, paznicul grădinii.  Şi Mântuitorul îi vorbeşte: “Femeie, de ce plângi?  Pe cine cauţi?”  Ea, părându-i-se că este grădinarul, Îi zice: Doamne, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi Îl voi ridica.  Şi atunci Mântuitorul îi rosteşte numele.  Şi o cheamă: “Maria!”  Ea recunoaşte glasul şi zice: “Rabuni, Învăţătorul meu!”.  Şi cade la picioarele Lui să le cuprindă.  Dar Mântuitorul îi spune: “Nu te atinge de Mine căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu.  Mergi la fraţii Mei (îi numeşte acum prima oară pe ucenici fraţi, după Înviere.  Înainte îi numea ucenici, prieteni – în noaptea Cinei celei de Taină; acum fraţi.  Dar ce fel de fraţi?  Adoptivi; observaţi?) şi le spune că merg la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”.  Este El Fiul lui Dumnezeu cel viu şi din veci.  Dacă Adam, sărmanul, s-a îndepărtat de înfiere, nu putem spune că a pierdut-o total, pentru că a trimis Tatăl pe Fiul să ne înfieze.  De aceea spune: “Fraţii mei”, “Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”, al celor zidiţi.  Căci asta e distincţia radicală între Dumnezeu şi noi.  El e eternitatea, fără început şi fără sfârşit, fără un înainte şi fără un după, iar noi – părtaşi la eternitatea Lui, dar zidiţi (părtaşi suntem dacă spunem: Da, Doamne, Tu ai trimis pe Fiul Tău să se întrupeze de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, să Se jertfească pentru noi şi să învieze). 

Pr. Galeriu

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: