Skip to content

Esenta patimii duminica 23-a dupa Rusalii

October 19, 2013
Doamne ajuta!
Programul slujbelor pentru sfarsitul saptamanii acesteia este urmatorul:
Sambata 19/10/2013 incepand cu ora 18:00 Slujba Veceriniei.
Duminica 20/10/2013 de la ora 9:00 va incepe slujba Utreniei continuata cu Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.
Amintim ca tot la biserica din Glasgow incepand din aceasta sambata de la ora 16:30 se vor organiza repetitii la cor. Toti cei care sunt interesati si doritori sa participe sunt bineveniti.
Cuvantul teologic ales pentru duminica a 23-a dupa Rusalii apartine parintelui Dumitru Staniloaie preluat din editia electronica de dumnica  a ziarului Lumina:
Esenta patimilor:
Duminica a 23-a după Rusalii

(Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) 
(Luca 8, 26-39)
Patimile reprezintă cel mai coborât nivel la care poate cădea fiinţa omenească. Atât numele lor grecesc – πᾴθ -, cât şi cel latinesc – passiones -, sau românesc, arată că omul este adus prin ele la o stare de pasivitate, de robie. De fapt ele copleşesc voinţa, încât omul patimilor nu mai este om al voinţei, ci se spune despre el că este un om „stăpânit“, „robit“, „purtat“ de patimi.
O altă caracteristică a patimilor este că în ele se manifestă o sete fără margini, care-şi caută astâmpărarea şi nu şi-o poate găsi. Blondel spune că ele reprezintă setea după infinit a omului, întoarsă într-o direcţie în care nu-şi poate afla satisfacţia. Acelaşi lucru îl spune şi Dostoievski1.
De fapt, ceea ce spune Nil Ascetul despre stomac, că devine prin lăcomie o mare ce nu poate fi umplută2, se potriveşte despre orice patimă.
Infinitatea aceasta pururea nesatisfăcută se datoreşte atât patimii în sine, cât şi obiectelor cu care caută să se satisfacă. Obiectele pe care patimile le caută nu pot să le satisfacă, pentru că ele sunt finite şi, ca atare, nu corespund setei nemărginite a patimilor. Sau, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, omul pătimaş se află într-o continuă preocupare cu nimicul, căci caută să-şi astâmpere setea infinită cu nimicul patimilor sale, odată ce obiectele pe care le înghit acelea se transformă în nimic, fiind prin firea lor reductibile la nimic. De fapt, patima are prin fire de-a face numai cu obiecte, iar pe acestea le caută numai pentru că pot fi complet sub stăpânirea eu-lui, la discreţia lui. Dar obiectele sunt prin firea lor finite, atât ca izvoare de satisfacţie, cât şi ca durată, trecând uşor în neexistenţă, prin consumaţie. Chiar când patima are nevoie şi de persoana umană pentru a se satisface, o reduce şi pe aceasta tot la caracterul de obiect, sau vede şi foloseşte din ea numai latura de obiect, scăpându-i adâncurile indefinite ascunse în latura de subiect.

Parohia ” Intampinarea Domnului ”, Glasgow, G32 9AH;
111 Killin Street.
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: