Skip to content

Duminica a treia din post

March 20, 2014
Doamne ajuta!
Programul slujbelor  pentru perioada urmatoare este urmatorul:
Sambata 22 martie incepand cu ora 10:00 parintele Marcel va sluji Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie impreuna cu parintele Cristopher in Perth. Adresa este urmatoarea Hatton Road, PH2 7BP (pe deal este o manastire catolica St Mary’s).
Tot sambata dar incepand cu ora 18.00 in parohia Glasgow se va oficia slujba Vecerniei Mari.
Duminica 23 martie  incepand cu ora 9.00 va incepe Slujba Utreniei,iar dupa terminarea acesteia in jurul orei 10.30 va incepe Sfanta Liturghie.
Marti 25 martie, zi in care praznuim Bunavestire, in parohia Glasgow cu incepere de la ora 9.30 se va savarsi Slujba Acastistului si Sfanta Liturghie.
Ontologia Crucii cuvant la Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) (Marcu 8, 34-38)Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

Aşezarea acestei du­mi­­nici închinate Sfin­­­­tei Cruci la mij­­­lo­cul Postului Ma­­re are multiple semnificaţii. Dar pen­tru a înţelege aceste sem­ni­fi­ca­ţii ce derivă din cin­sti­­rea Sfin­tei Cruci trebuie plecat de la ceea ce putem numi on­tologia Cru­cii. Dacă creş­ti­nis­­mul este defi­nit, pe bună drep­tate, ca ontologia iu­birii, adi­că esenţa acestuia o re­prezintă iu­birea pentru că es­te comu­ni­u­­nea reală dintre Dum­nezeu-Iu­bire cu omul, a­tunci deschi­de­rea subiectului, a per­soanei, din­colo de sine spre ce­lălalt im­pli­­că dăruirea de si­ne, jertfa, re­nunţarea la sine pen­tru afir­ma­­rea celuilalt şi, în­tr-un fel, a­nularea de sine prin pre­zenţa ce­luilalt în sinea sa prin care a­ceas­ta este activată şi ex­peria­tă la reala ei dimensiu­ne. A­ceas­ta este şi experienţa iu­bi­­rii, chiar la nivel uman. Atunci când experiem în această re­la­ţie su­blima anulare a sinelui pen­tru a face loc în propriul si­ne ce­lui­lalt, celui iubit, „pierdem“ via­ţa noastră, dăruind-o pen­tru a o do­bândi. Dacă la ni­ve­lul persoa­nei umane această e­x­perienţă es­te una reală, a­tunci cu atât mai reală este a­ceas­tă dăruire de sine la ni­ve­lul relaţiilor intra­tri­­nitare, în o­­rizontul comuniunii dintre Dum­nezeu şi om. Acest adevăr es­te exprimat clar în E­van­ghe­lia Sfântului Ioan, ca­re arată că Dum­nezeu atât de mult a iubit pe om, încât a trimis pe Fiul Său pentru a experia iu­bi­­rea di­vină cu Dumnezeu cu chi­pul ca şi noi, în lumea noas­tră a oa­me­­nilor (Ioan 3, 16). Cu­vân­tul e­­tern al Tatălui prin ico­no­mia di­vină a binevoit să se fa­că om şi să atragă, să plaseze în or­di­nea iubirii divine omenita­tea. E­venimentul revelaţional u­nic, tran­sistoric al morţii şi În­vi­e­­rii lui Hristos, inima istoriei noas­tre, constituie, astfel, dina­mi­ca e­­clesială a îndumnezeirii o­mului prin luarea şi purtarea Cru­­­cii lui Hristos, de o manieră, sim­­bolică, sacramentală, mis­ti­că, existenţială. Acest parcurs es­­te posibil creştinului pentru că a­re ca model, prototip pe Hris­tos răs­tignit, mort şi în­vi­at, înălţ­a­rea Sa la Tatăl de-a dreap­ta Tro­nu­lui slavei confe­rind credincio­su­­lui prin iubirea Sa puterea de a plini această rân­duială mân­tu­i­toare, nu du­pă om, ci după Dum­nezeu, în lo­gica divinului.

Crucea şi învierea sunt personalizate de Hristos

Evenimentele mântuitoare de­­cisive pentru umanitatea în­trea­­gă devin în ordinea eclesia­lă şi în comuniunea cu Hristos, prin rugăciune, lectură biblică şi me­ditaţie la cuvintele Scrip­tu­rii, prin post şi faptele bune ale mi­los­teniei sufleteşti şi tru­peşti, stări spirituale şi existen­ţi­­ale ale creş­tinului prin iubi­rea lui Dum­nezeu şi împlinirea po­runcilor Lui care sunt legea şi bucuria su­fletului, a inimii sa­le. Viaţa creş­­tinului re­pre­zin­tă modul de a fi în acest veac cu Hris­tos Cel ce a fost răstignit, a mu­rit şi a în­­viat pentru noi. Lu­area crucii în sens spiritual, e­xistenţial nu con­stituie pentru creş­tin o op­ţi­u­ne spirituală în­tre altele, ci mo­dul ontologic u­nic şi mântuitor al vieţii lui, o via­ţă cu Hristos. Sfân­tul Ioan Hri­sostom redă a­cest adevăr cu re­torica sa bine­cu­­noscută; „Cru­cea este trofeu con­tra de­mo­­nilor, sabie împo­tri­va păca­tu­l­ui, sabie prin care Hris­tos a stră­puns şarpele. Cru­cea este vo­inţa Tatălui, slava U­nu­­ia Năs­cut, bucuria Duhului, po­­doa­ba îngerilor, siguranţa Bi­se­­ri­cii, lauda lui Pavel, zidul sfin­­ţi­lor, lumina întregii lumi. Căci, după cum când cineva a­prin­­de lumina într-o casă cu­prin­­să de întuneric şi ţinând-o dreap­­tă alungă întunericul, tot ast­­fel, când lumea era cuprinsă de întuneric, Hristos a aprins ca pe o lumină Crucea şi ţi­nân­d-o dreap­tă a risipit toată în­tu­ne­ci­mea pământului. Şi după cum lu­mânarea are sus în vârf lu­mi­na, tot astfel şi Crucea a a­vut sus în vârf strălucind pe Soa­rele drep­tăţii“ (Omilie la Cru­­cea Domnului).

Cuvintele Marelui Părinte al Bi­sericii surprind şi redau a­ria in­finită de sensuri ale Cru­cii ca­re nu este separată de Per­soana di­vino-umană a Celui ce S-a dă­ru­it pe Sine jertfă Ta­tă­lui pentru mântuirea oa­me­ni­­lor. De a­ce­­ea, Crucea ca o­biect de cult es­te cinstită de creş­tini prin în­chi­na­re smerită şi aducătoare a­min­­te de Sân­ge­le dumnezeiesc cu care am fost spă­laţi, luminaţi şi mântuiţi. Ne „închinăm crucii ca unui în­su­fleţit“ pentru că ea nu mai poa­te fi separată de Hris­tos. Ci­ne priveşte spre Cru­ce pri­veş­te spre Hristos şi Bi­se­ri­ca Sa, poporul cel nou al lui Dum­­nezeu care în fiinţa sa este un po­por al crucii şi al Învierii. De a­ceea, a sărbători ziua a­ceas­ta nu este doar o opţiune, ci rea­la şi unica libertate spirituală, în Du­­hul lui Hristos, a creştinilor. De aceea, la rugăciunea de la sfâr­­şitul slujbelor Bisericii, Cru­­cea este amintită după Hris­tos şi Preacurata Sa Mai­că, înaintea îngerilor şi a sfin­ţi­lor. Ea es­te semnul şi puterea co­muniunii cu ­Hristos, vederea ei înseamnă con­templarea lui Hris­tos şi a luc­rării sale mân­tu­i­toare, mai mult, ea re­pre­zin­tă însăşi pre­zen­ţa Sa dumne­ze­ias­că cu noi, prin Duhul Său cel Sfânt trimis Bi­sericii Sale, aşa cum a în­cre­din­ţat El Însuşi pe apostolii şi uce­nicii Săi.

Semnul iubirii care îmbrăţişează întreaga lume

Există aşadar un sens u­ni­ver­­sal, obiectiv al Crucii, ce poa­te fi imaginat ca o extensie de la centru înspre cele patru zări, spre punctele cardinale, iar acest centru obiectiv şi ab­so­­lut în istoria noastră umană es­te Crucea Golgotei pe care S-a răstignit Hristos, Cuvântul, cu jertfa de Sine pentru noi, oa­me­­nii, în care au fost, sunt şi vor fi integraţi toţi cei care cred şi mărturisesc prin viaţa lor pe Fi­ul lui Dumnezeu.

continuare articolului http://ziarullumina.ro/evanghelia-de-duminica/ontologia-crucii

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: