Skip to content

Întâlnirea cu Hristos: învierea noastră – IPS Iosif

October 17, 2014

Glasul Domnului – Duminica a 20-a dupa Rusalii (Invierea fiului vaduvei din Nain) 2014Iubiţi credincioşi, sau mai bine zis iubiţi tineri, pentru că sunteţi atât de mulţi

aici în biserică. Astăzi este o duminică, o sărbătoare a tânărului. Un tânăr

moare, singurul fiu al mamai sale, o văduvă din Nain, care-l conduce spre

mormânt. În cale se întâlneşte cu Mântuitorul, care-l învie şi-l redă mamei

sale. Toată lumea se bucură, dar se şi întreabă: de unde atâta putere?

Puterea pe care Hristos o avea – să dea viaţă – este puterea Lui

dumnezeiască; este o mărturie a faptului că nu este numai un om oarecare,

ci că este Dumnezeu. Şi ce le spunea apostolilor şi celor care-L urmau?

Mergeţi şi spuneţi sfântului Ioan Botezătorul că orbii văd, şchiopii umblă,

morţii învie. Şi acesta este semnul că împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Aproape în sensul că este printre oameni, că este în lume. De fapt,

Dumnezeu coborându-Se în lume mântuieşte lumea, îi dă viaţă. Şi sigur că nu

toţi cei care-l urmau pe tânăr spre cimitir au înţeles că Hristos este şi

Dumnezeu şi Om. Doar puterea aceasta mare, care ne uimeşte pe toţi şi

astăzi atunci când se întâmplă vreo minune, doar aceasta îi impresiona. (…)

Să revenim la tânăr: nu ştim cum a trăit, nu ştim ce viaţă a avut; poate că nu

L-a cunoscut pe Dumnezeu, aşa cum Îl cunoaştem noi astăzi, pe faţă; poate

că nu i s-a arătat Dumnezeu. Dar este foarte clar că începând cu această zi

când se trezeşte la realitatea existenţei şi a prezenţei lui Dumnezeu în lume,

în viaţa lui ceva se va schimba. Acest tânăr îşi va dărui de acum viaţa lui

Dumnezeu, singurul care este luminarea sufletelor şi a trupurilor noastre.

Atunci când vedem lumina cea ascunsă a vieţii noastre, care este Hristos, nu

mai putem trăi cum am făcut-o înainte: Hristos cere ceva de la noi, cere să

cultivăm în noi cunoaşterea cea adevărată, cunoaşterea lucrurilor celor care

nu se văd, a lucrurilor tainice. Noi suntem obişnuiţi să cultivăm în noi

moartea, adică lucrurile trecătoare, aşa cum a făut probabil şi acest tânăr: a

cultivat în el lucrurile cele muritoare, cele care se iau de la noi odată cu

trecerea din această viaţă. Şi să ne amintim din nou cuvintele pe care i le

spune Mântuitorul Mariei, sora lui Lazăr: “Maria partea cea bună şi-a ales,

care nu se va lua de la ea”. Orice am face noi pe pământ se ia de le noi, şi

drumul este spre cimitir. Dar atunci când lumina care ne conduce este, când

Pagina 3 GLASUL DOMNULUI

Hristos ne iese în cale, să nu-L pierdem. Să nu-L pierdem tineri fiind, pentru

că ceea ce trupul cere de la noi în tinereţe, şi toată viaţa, nu sunt cele ale

duhului, ci cele ale trupului. De aceea în Liturghie ne rugăm în fiecare

duminică în rugăciunile pe care trebuie să le auziţi, deşi ele se spun în taină:

“să ne cureţe Dumnezeu trupul şi duhul de toată necurăţia”, şi trupească, şi

sufletească.

Învierea este şi a noastră. Noi n-am murit, bineînţeles; şi dacă vedem tineri în

jurul nostru murind, vorbim de întâmplări, doar. Duminica trecută a venit o

tânără şi mi-a spus că un tânăr doctorand român a murit undeva pe un

şantier, unde lucra. Şi era o minte luminată, care avea multe de învăţat şi de

spus după aceea lumii. Noi avem impresia că cei care mor, mor doar pentru

ei, pentru că aşa trebuie să se întâmple. Nu mor numai pentru ei: mor ca să

ne spună şi nouă că nu suntem veşnici, că ceea ce trăim acum este

provizoriu, că pentru a vedea în această viaţă, şi a nu rămâne în orbire,

trebuie să căutăm altceva. Şi atunci când L-am găsit, să aprofundăm, să

mergem pe fir până ne vom vedea faţă către faţă cu cel care este Adevărul,

cu Hristos. Noi renunţăm foarte repede, avem impresia că atunci când găsim

puţină credinţă – şi cu toţii suntem la fel – nu vorbesc acum de alţii, ci de noi,

cei care suntem acum aici: avem impresia că totul este făcut. Suntem căldicei

şi ne compromitem în acest căldicel toată viaţa noastră. Ne place să

rămânem aşa, între credinţă şi necredinţă, între faptă bună şi faptă rea, între

ceea ce vedem şi ceea ce nu vedem, fără să facem un pas înainte, spunând

că acum avem altceva de făcut. Şi este adevărat; este starea noastră, o stare

de lâncezeală, de acedie, cum o numesc Părinţii – atunci când neputinţa

sufletului se manifestă.

Dar să nu rămânem acolo, să strigăm către Dumnezeu, pentru că în fiecare

moment din viaţa noastră ne vom întâlni cu moartea, indiferent că suntem

tineri sau vârstnici. Dar ne vom întâlni tineri fiind cu moartea sufletească.

Hristos iese înaintea noastră, dar are nevoie de rugăciunea mamei, are

nevoie de rugăciunea părinţilor, de credinţa lor, dacă a noastră este slabă,

sau de credinţa noastră dacă a părinţilor noştri este slabă. (…)

Domnul să vă ajute şi să vă binecuvinteze!

(Sursa: http://www.mitropolia-paris.ro/content/cuvantari/20021006.ro.html)

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: