Skip to content

Dumnezeu este dragoste – Parintele Rafail Noica

November 14, 2014

Glasul Domnului – Duminica a 25-a dupa Rusalii (Pilda samarinenului milostiv) 2014

 

Am trăit în mare păcat înainte de a-L cunoaşte cu adevărat pe Hristos. M-a scos Dumnezeu din tot. Nu înţeleg de ce m-a iubit atât de mult. Cum pot să mulţumesc pentru asta? Cum să-I mulţumim Domnului pentru a-I fi bucurie?

Tema este a dragostei şi fără dragoste nimic nu se înţelege. Când a cerut cineva lui Hristos care este prima poruncă a Legii, Hristos a zis că a iubi pe Dumnezeu din tot ce ai şi din tot ce eşti. Hristos s-a grăbit să pună şi a doua poruncă, care este asemenea primei: a iubi pe aproapele ca însuţi pe tine. Aceste două porunci nici nu se găsesc împreună cu cele zece, ci prima este din cele zece, iar a doua din altă carte, cartea Leviticului. Se dau în alt context, dar Hristos le-a împreunat pe amândouă. Ambele se rezumă la cuvântul dragoste. Şi în afară de dragoste nu este nimic, nici nu se explică nimic.

De ce ne iubeşte Dumnezeu atât? Fiindcă Dumnezeu nu are dragoste, El este dragoste. Dumnezeu nu are atribute, nu are nimic, este tot ce este. Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu este bogăţie, Dumnezeu este cunoaştere. Înţelegeţi că ce ai o să pierzi sau se poate schimba. Asta se întâmplă la noi: îl iubim pe aproapele că-i deştept, că-i frumos, că-i mai ştiu eu ce. Iubim pentru că… Dacă se urâţeşte sau dacă văd că e mai prost decât credeam etc., încetez să-l mai iubesc sau, pur şi simplu, pentru că începe să mă enerveze cu nişte chestii de-ale lui. De ce? Fiindcă eu nu am dragoste. Dar Dumnezeu este dragoste şi n-ar putea să o piardă decât dacă ar dispare El Însuşi.

A fi în Dumnezeu este a firii şi atunci, relaţia cu orice şi cu oricine este relaţia dragostei; cu toate Dumnezeu are o gingăşie care provine din dragoste. Părintele Sofronie spunea: ・Hristos, printr-un singur cuvânt de binecuvântare, cu cinci pâini a hrănit 15.000 cel puţin・. De ce 15.000? Scriptura zice 5.000 de bărbaţi, dar fără a număra pe femei şi pe copii, iar femeile şi copiii totdeauna sunt mai numeroşi decât bărbaţii. Cu un singur cuvânt, cu o singură binecuvântare a săturat atâţia oameni. Apoi a zis apostolilor să adune toate ca nimic să nu se piardă. Iată atenţia pe care Dumnezeu o are până la cel mai mic amănunt. Părintele Sofronie, în expe-rienţa lui, spunea că Dumnezeu lucrează cu omul cu o exactitate până la cel mai mic amănunt, cu o exactitate câteodată înfricoşătoare în sensul că, uneori, te scoate în ultima clipă, de ultimul fir de păr de viaţă sau de altceva. Omul chiar se înfricoşează de pronia asta minunată a lui Dumnezeu.

De câte ori am trăit şi eu şi atâţia alţii o frică care nu este de-a lui Dumnezeu. Fri- ca că poate că am păcătuit aşa de mult încât Dumnezeu n-o să mă mai ierte este,

GLASUL DOMNULUI

Pagina 3

totuşi, o proiectare a păcătoşeniei noastre asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu şi po-runcile Lui nu sunt pentru că Dumnezeu aşteaptă de la mine un comportament pe care dacă nu-l afişez, apoi păzea… Dumnezeu nici nu aşteaptă să împlinesc porun-cile! Proorocul Isaia zice: ・Poruncile Tale lumină sunt pe pământ・. Toată tradiţia filocalică a trăit în lumina acestor porunci, lumina care îmi arată întunericul în care sunt. Zice: ・Iubeşte pe Dumnezeu・. Dă-i drumul, încearcă. ・Iubeşte pe aproapele・. Dă-i drumul, încearcă. Ştim toţi rezultatele. De unde poţi să începi să trăieşti un cuvânt dumnezeiesc? În cartea despre rugăciune a Părintelui Sofronie găsim iarăşi un răspuns. El, la un moment dat, văzându-şi neputinţa, strigă către Dumnezeu: ・Iubesc poruncile Tale, sunt aproape de inima mea, dar Tu vezi că nu le pot trăi, firea mea nu poate încape poruncile Tale, cuvintele Tale sunt viaţă dumnezeiască nestricăcioasă. Eu sunt putregai şi stricăciune. Vino Tu şi sălăşluieşte în mine. Lucrează Tu în mine cele bineplăcute Ţie・. Şi cu asta omul, în deznădejdea de sine, se aruncă în mila lui Dumnezeu, Îl cheamă pe Dumnezeu să îi umple făptura golită de sine cu Dumnezeu – se trăieşte deja ceea ce numea Părintele Sofronie smerenia – şi asta e ceea ce caută şi Dumnezeu. El nu caută ca noi să afişăm un comporta-ment după cuvintele Lui, ci El caută să mă lumineze, să mă arate ce nu sunt, ce nu am. Aşteaptă de la mine ceva echivalent cu acest strigăt: Doamne, vezi că iubesc lucrurile tale, dar nu pot. ・Cămara Ta o văd împodobită, Mântuitorule, dar îm-brăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează- mi haina sufletului meu…・.

Dumnezeu este dragoste. Mi-am dat seama cândva că, pentru mine, de-a lungul vieţii mele, a fost o dogmă. Şi acum înţeleg un pic şi ce este o dogmă: o chestie ne-clintită. Nu ştiu de ce, dar aş zice aproape instinctiv, am crezut cuvântul acesta, am crezut în atotputerea şi dragostea lui Dumnezeu şi tot ce am auzit, tot ce am citit, de multe ori smintitor, chiar în Sfintele Scripturi, întotdeauna le-am pus, le-am cer-cat cu această viziune: dar dacă Dumnezeu este iubire, cum se înţelege asta? N-am încercat să dau o explicaţie de la sine putere, mulţumesc Domnului! Iar instinctiv m-a miluit Dumnezeu şi am avut trăirea asta că am aşteptat şi am căutat până când mi-a venit răspuns. Şi răspuns mi-a venit la foarte multe din acestea şi am văzut cum Dumnezeu este dragoste şi cum, în lumina iubirii lui Dumnezeu, se poate înţe-lege lucrul acela, orice întrebare, orice dogmă, orice nedumerire. Nu întotdeauna o înţelegere dogmatică sau deplină, dar de multe ori destulă înţelegere ca să poţi trăi mai departe şi să poţi nădăjdui şi pentru tine şi pentru alţii.

Să te încredinţezi tu şi pe toţi milei şi dragostei lui Dumnezeu, cum zice ectenia: ・Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm・. Dumnezeu este dragoste! Să vă fie dogma neclintită şi nu veţi greşi!

(Sursa: Părintele Rafail Noica, Fragment transcris din conferinţa Cuvântul proorocesc şi experienţa harului, Alba Iulia – 15 noiembrie 2007)

Doamne ajuta!

Advertisements

Program liturgic

November 14, 2014
Programul liturgic al acestui sfarsit de saptamana in parohia Glasgow este urmatorul:
Sambata 15 noiembrie incepand cu ora 18:00 – Slujba Vecerniei Mari impreunata cu Litia
Duminica 16 noimbrie incepand cu ora: —  9:00  – Slujba Utrenie
                                                                  10:30 – Sfanta Liturghie.
Cei care vor sa se spovedeasca sunt asteptati sa vina sambata seara, dupa Vecernie, sau duminica dimineata pana in jurul orei 10:30.

Duminica a 24-a dupa Rusalii

November 7, 2014

Ce este moartea?

IPS Bartolomeu Anania

Moartea este negarea vieţii. Moartea este încetarea vieţii. Aceştia sunt cei doi poli: viaţă – moarte. Când viaţa încetează intervine moartea, iar moartea într-un fel este socotită ca nimicire. (…)

Viaţa ştim ce este, e de la Dumnezeu. Dumnezeu este viaţă. Dumnezeu este Cel care a creat cosmosul, Cel care a creat animalele, plantele cu viaţă în ele, Cel care a creat pe om cu viaţă într-însul, dar şi cu suflet, de vreme ce este singura fiinţă asupra căreia a suflat, dându-i suflet, duh. Aşadar, Dumnezeu este viaţă, Creatorul vieţii şi Cel care întreţine viaţa, iar viaţa este – ştim sigur – un dar al lui Dumnezeu. Dar moartea? Dacă viaţa a fost creată de Dumnezeu, moartea de cine a fost creată? De Dumnezeu?! Dar Dumnezeu nu crează moarte. Dumnezeu nu crează decât binele, lumină, viaţă, fericire. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: “Printr-un singur om – adică prin Adam – a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea”.

Haideţi să ne reamintim de primele pagini din cartea Genezei. Dumnezeu îi crează pe Adam şi pe Eva şi-i aşează în rai ca să fie fericiţi şi practic nemuritori. Nu ştim care va fi fost modul de existenţă şi de înmulţire a unor oameni care nu mor sau sunt destinaţi să nu moară niciodată. Dar ştim cu certitudine că i-a creat fericiţi şi nemuritori. Dar omul era fiinţă limitată. Dumnezeu l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa. Între atributele chipului lui Dumnezeu este şi libertatea. De aceea l-a înzestrat şi pe om printre alte daruri şi cu libertate.

Problema se pune: Bine, bine, cu libertate, dar ce fel de libertate? Libertatea fiinţei create. Fiinţa creată se numeşte creatură şi fiind creatură nu este Dumnezeu. Dumnezeu este increat şi absolut. Libertatea lui Dumnezeu este şi ea absolută, neschimbată, neschimbabilă, nelimitată. Dumnezeu nu are opţiuni să spună, pot să aleg între A şi între B. Omul însă, fiind fiinţă limitată, creatură, are această facultate de a opta între una şi alta. Libertatea lui, la un moment dat, se bifurcă între şi între: între lumină şi întuneric, între bine şi între rău. Momentul acesta a venit în intervenţia diavolului sub chipul şarpelui, celebrul pom pe care-l cunoaşteţi. Atunci omul a avut libertatea de a alege între porunca lui Dumnezeu şi între ascultarea de diavol, de cel rău. Dacă omul alegea partea lui Dumnezeu şi ascultarea de porunca Lui, nu s-ar fi schimbat nimic. Oamenii s-ar fi înmulţit în paradis şi-n tot pământul şi-ar fi fost fericiţi şi nemuritori. Dar pentru că această bifurcare a dus la rău, la alegerea răului, acesta s-a numit păcat: păcatul neascultării şi al trufiei. Omul, creatură, s-a dorit Dumnezeu creator. Ceea ce

Glasul Domnului – Duminica a 24-a dupa Rusalii (Invierea fiicei lui Iair) 2014Dumnezeu îi avertizase însă pe oameni: “Din acest pom – care era un simbol, fără îndoială, un simbol al ascultării sau al neascultării – din acest pom să nu gustaţi, pentru că dacă veţi gusta cu moarte veţi muri”. Să reţinem că moartea nu exista decât ca virtualitate, ca posibilitate, ca o consecinţă a păcatului. (…)

S-ar pune şi întrebarea: Dacă libertatea a fost generatoare, născătoare de păcat, atunci, Dumnezeu ca să evite aceasta, de ce l-a mai dăruit pe om cu libertate? De ce l-a făcut liber? Foarte simplu, iubiţii mei, pentru că Dumnezeu, făcându-l pe om, nu a vrut să creeze un sclav, ci un rege. Sclavul se supune pentru că este sclav, în lanţuri, şi se supune pentru că nu are încotro. El nu poate să opteze între libertate şi sclavie. Pe câtă vreme, regele are această libertate, se bucură de această perogativă nobiliară. Iar Dumnezeu l-a vrut pe om rege, l-a făcut rege, înzestrat cu libertate. Numai că acest rege al Universului şi-a folosit-o prost, aşa cum şi noi o facem în ziua de astăzi, şi-o simţim pe pielea, pe oasele şi pe sufletul nostru. Noi credeam că libertatea este facultatea de a face ce vrei. Nu este adevărat! Libertate absolută nu este decât la Dumnezeu. Trebuie să ţinem seama că libertatea mea este condiţionată, limitată de libertatea celui de lângă mine. (…)

Şi pe de altă parte, să ştiţi că moartea în sine nu are substanţă veşnică pentru că nu ea are ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt îl are tot viaţa. Iar prin învierea fiicei lui Iair, Domnul a vrut să ne demonstreze că Dumnezeu, de îndată ce moartea a fost creată de om şi introdusă în omenire prin păcat, a inventat – dacă vreţi – un remediu, un antidot: învierea. Dacă moartea n-ar fi existat şi n-ar fi intrat în lume prin păcatul primilor oameni şi moştenită pe urmă de urmaşii lor, învierea n-ar fi avut loc, că nu era nevoie. Cum să învie un trup care este viu sau un om care este viu?! Dar de îndată ce a intervenit moartea, Dumnezeu intervine şi el cu antidotul, repet, cu remediul şi anume învierea. Iar cele trei învieri pe care le-a făcut Mântuitorul Hristos – a fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr – au vrut să demonstreze că învierea este nu numai posibilă, dar şi necesară pentru om. Şi a dat exemplul Său propriu. Şi El ca om a trecut prin moarte. Adică şi-a asumat întreaga condiţie a omului, inclusiv trecerea prin moarte. Dar după moarte a urmat propria Sa înviere, demonstrând prin aceasta că şi noi suntem sortiţi învierii. Şi aşa cum va spune Sfântul Apostol Pavel: “Dacă nu credem că Hristos a înviat, atunci zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa noastră”.

Învierea lui Hristos este pârga, este certitudinea a ceea ce se va petrece mai târziu. (…) Aşadar, Iisus Hristos, şi prin Sine Însuşi şi prin învierile pe care le-a făcut, este garanţia supremă a învierii noastre. (…) Această înviere se va produce la vremea cea de apoi, la sfârşitul veacului.

(Sursa: IPS Bartolomeu Anania,Transcriera predicii la Evanghelia Învierii fiicei lui Iair, 2000)

Program prin sms

November 7, 2014
Am dori ca pe viitor sa trimitem programul slujbelor din parohia Glasgow si prin sms, daca credeti ca este o idee buna si ati fi interesati va rog sa trimite-ti un e-mail la adresa glasgow@mitropolia.eu (la subiect scrieti ”program sms) cu numele dumneavoastra si numarul de telefon.

Program

November 7, 2014
Programul liturgic al acestui sfarsit de saptamana este urmatorul:
Sambata 08 noiembrie:
 – de la ora 9:00 – slujba Utreniei;
 – de la ora 10:30 – Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie;
– de la ora 18:00 – Slujba Vecerniei Mari impreunata cu Litia;
Duminica 09 noiembrie:
– de la ora 9:00 – slujba Utreniei
– de la ora 10:30 – Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.
Ne bucuram sa avem in mijlocul nostru,  sambata de sarbatoarea Sfintilor Arhangheli pe parintele Andrei Dosoftei – viitorul preot paroh in parohia Aberdeen, iar duminica cand sarbatorim pe Sfantul Nectarie de la Eghina, pe parintele Christopher Wallace din parohia Fort William.

Bogatul şi săracul – Parintele Arsenie Boca

November 1, 2014

Glasul Domnului – Duminica a 22-a dupa Rusalii (Bogatul nemilostiv) 2014

Prin pilda bogatului anonim şi a săracului numit Lazăr, Revelaţia aruncă lumini decisive asupra soartei omului pe pământ, pe planul lumii, precum şi asupra urmărilor, cu necesitate, pe planul veşniciei.

(…) Moartea e un factor ‘’neprevăzut” (!), care nu simplifică nicidecum, ci complică toate problemele. Moartea, în primul moment al ei, pune capăt la o stare de lucruri: coseşte şi slava deşartă şi mizeria neînţeleasă. Cu moartea se termină timpul, gâlceava istoriei, dar începe veşnicia. Năpasta morţii e că pe bogat îl trimite în văpaie veşnică şi pe Lazăr în fericire veşnică.

Dar e o acuză nedreaptă pe socoteala morţii: nu ea face deosebirea, nu moartea dă sentinţa. Omul trece prin moarte ca printr-o poartă. Dar dincolo de poartă are întinsă înainte, aşteptându-l, veşnicia în care a trăit vremelnicia.

Bogăţia l-a făcut pe bogat egoist, materialist, nemilostiv, încolăcit de plăceri; nu s-a dezvoltat sufleteşte, nu şi-a format chip nemuritor de a fi. Pe Lazăr, bubele şi sărăcia l-au desfăcut din înlănţuirea cu viaţa. El răbda în nădejdea că nu va fi tot aşa, în nădejdea unei dreptăţi a lui Dumnezeu. Nu s-a înşelat în credinţa sa. Toată suferinţa şi meditaţia sa, meditaţie simplificată, desigur, dar existenţială foarte sigur, au realizat din Lazăr un cetăţean spiritual al Cerului.

Nici bogăţia în sine, precum nici sărăcia în sine, n-au calitatea de a te osândi sau ferici pe planul veşniciei. Atitudinea sufletului faţă de ele e aceea care determină veşniciile. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care se osândesc. Unul a lăsat să i se scrie pe piatra mormântului: “Ce-am dat, am câştigat; ce n-am dat, am pierdut!”

Dincolo de cele văzute, în fondul lor, al răsfrângerii lor în suflet, e Raiul şi Iadul: două posibilităţi ale libertăţii tale, două eternităţi paralele, aici stându-ţi amândouă la îndemână, dar dincolo, cu o prăpastie de netrecut între ele. Unul din chinurile iadului e şi acesta: că văd fericirea drepţilor. Văd, pricep, înţeleg tot ceea ce erau îmbiaţi să vadă, să priceapă, să cunoască şi să trăiască încă de pe când erau pământeni – şi n-au vrut. Îşi aduc aminte de oameni, de alţi oameni, de Lazări, – ceea ce nu făceau pe pământ. Nu mai discută dacă este sau nu este Dumnezeu. Acum I se roagă, dar e târziu. Când bogatul era pe pământ râdea de nădejdea dreptului şi de rugăciunea lui; acum râd dracii de rugăciunea sa.

(…) O femeie rea se chinuia în muncile fără de sfârşit ale iadului. Blestemând pe Dumnezeu zise şi aceasta: “Dumnezeu e nedrept! Numai eu n-am făcut nici un bine, Doamne?” Auzind Dumnezeu aceasta trimite un înger să-i cerceteze faptele în văzul ei. Şi a găsit îngerul că femeia aruncase cu o ceapă după un sărac. Săracul a luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu de ea. “Deci am făcut nedreptate femeii” zise dreptul Dumnezeu. “Du-te, atârnă-i ceapa deasupra ei şi se va agăţa de rădăcinile ei şi aşa adu-o în Rai!” Şi îngerul făcu aşa. Dar de mâinile şi picioarele femeii se mai agăţară mulţime de deznădăjduiţi, iar de aceştia alţii şi iarăşi alţii, îngerul urca spre Cer un ciorchine imens de chinuiţi. În lumina îngerului i-a văzut femeia pe ceilalţi şi a început să strige la ei, să-i blesteme, zicând că numai pe ea a chemat-o Dumnezeu, nu şi pe ei, şi le făcea vânt cu picioarele, descotorosindu-se de ei. Valuri valuri de oameni cădeau iarăşi în întuneric şi chin. Dar pe măsură ce cădeau oamenii, zvârliţi de răutatea femeii, îngerul urca spre Cer din ce în ce mai greu. Când n-a mai rămas agăţat decât unul singur de mâna femeii, ea îşi desfăcu mâna de pe rădăcină să se descotorosească şi de acesta, dar, pe când acela cădea iarăşi în genuni, i se rupse rădăcina de ceapă de care se ţinuse numai cu o mână şi căzu şi ea iarăşi în adânc.

Pildele acestea, descojite de descrierea pământească, care nu merg pentru celălalt tărâm al existenţei, au tâlcul lor. Nu-i destul să faci fapte bune: trebuie să te faci tu însuţi bun. Numai fapta bună, săvârşită adesea, te îmbunătăţeşte. Faptele bune, pe lângă rostul real ce-l au de-a ajuta pe Lazării lumii, mai au şi rostul ca să-ţi facă ţie bunătatea, milostivirea, iubirea a doua natură. Şi îşi împlinesc rostul acesta, al doilea, cu atât mai degrabă, cu cât nu se urmăreşte acesta. E bine a face binele ca pe-un lucru de la sine înţeles, simplu şi firesc, cum răsare soarele.

Cu o ceapă zvârlită după un sărac, n-ai făcut bunătatea a doua ta natură. Dar nu e vorba de a doua natură, e vorba de revenirea la natura noastră primară, natura noastră de obârşie, la care ne readuce Iisus.

Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. Mai urmează partea din partea noastră. Deciziile acestea sau nepăsarea de ele, hotărăsc, simplu şi decisiv, veşnicia noastră.

Mai hotărâtor nu se poate vorbi!

(Sursa: Pr. Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006)

Doamne ajuta!

Duminica a 22-a dupa Rusalii

November 1, 2014
Programul slujbelor pentru sfarsitul acesta de saptamana este urmatorul:
– Sambata de la ora 18:00 – Slujba Vecerniei;
-Duminica de la ora 9:00 – Slujba Utreniei si dupa terminarea acesteia Acatistul Mantuitorului.
Dat fiind faptul ca parintele Marcel se afla in Romania, slujbele vor fi citite doar la strana.